Saturday , April 20 2024

Ministrul Răzvan Cuc si-a rupt mana intr-un accident rutier, în drum spre Guvern. Este internat la Spitalul Floreasca

UPDATE: Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a avut un accident rutier în Capitală, în această dimineaţă. Potrivit surselor medicale citate de Antena 3, ministrul are un brat rupt.

Răzvan Cucu rămâne internat cel puţin 24 de ore.

Răzvan Cuc mergea spre Guvern.

Ministrul Transporturilor e în stare bună.

În urma accidentului a acuzat dureri la spate şi la mâna stângă. Din acest motiv s-a dus la Spitalul Floreasca pentru un control medical.

Accidentul a avut loc la intersecția dintre Str. Alexandru Ioan Cuza și Str. Iacob Negruzzi. Au fost implicate șase mașini, dintre care patru erau staționate.

În urma accidentului a rezultat o victimă, bărbat în vârstă de 36 de ani, pasager într-unul dintre autoturisme, potrivit polițiștilor. Este vorba despre Răzvan Cuc. Acesta a mers la Spitalul Floreasca, pentru că acuzat dureri la spate şi la mâna stângă.

Ambii șoferi au fost testați pentru alcoolemie, rezultatul fiind zero.

Polițiștii fac acum cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

Din primele informații, mașina în care se afla ministrul, un VW Touareg, ar fi făcut o depășire neregulamentară și a intrat într-un alt automobil. Ministrul nu se afla la volan.

digi24.ro

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …