Friday , March 29 2024

Ministrul propus al Educatiei a fost reclamat la DNA. E acuzat de "abuzuri, santaj si amenintari"

adrian curaj1

Dacian Ciolos a anuntat duminica, lista ministrilor care vor face parte din Cabinetul sau. Premierul desemnat a spus ca si-a ales singur echipa, nu a negociat niciun nume cu niciun partid, si a asigurat ca sunt persoane integre, profesioniste, cu experienta, viziune si idei.
La scurt timp, insa, au aparut primele contestari. Cel dintai vizat a fost ministrul propus pentru Educatie si Cercetare, Adrian Curaj.
Sindicatul I.N.F.L.P.R. “RADIATIA” din Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei si Radiatiei (INFLPR), sustine ca de multe ori a atras atentia asupra “abuzurilor, santajului si amenintarilor” lui Adrian Curaj la adresa cercetatorilor.
“Ne exprimam consternarea ca urmare a desemnarii d-lui Adrian Curaj pentru ocuparea functiei de Ministru al Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice. Sindicatul nostru a demascat in ultimii 3 ani abuzurile, santajul si amenintarile acestuia la adresa cercetatorilor, toate culminand cu taierile masive de fonduri pentru contractele de cercetare in derulare, cu peste 50% an de an incepand cu 2013. Mai mult, Sindicatul a actionat in instanta Ministerul, UEFISCDI si pe Adrian Curaj si Tudor Prisecaru, Presedinte al ANCSI. Actiunile abuzive ale acestora fac obiectul Dosarului 4267/2/2015 aflat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti.
Cu adevarat periculos este faptul ca in data de 24 martie 2015 a fost depusa o plangere penala la DNA impotriva acestora pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu, amenintare si santaj. Desi am facut doua cereri, pe 9 aprilie 2015 si 10 octombrie 2015 pentru a afla numarul dosarului si numele procurorul desemnat in acest caz, cererile au ramas fara raspuns.
Protectia de care se bucura aceste persoane ne ingrijoreaza, atat din cauza incredintarii domeniului educatiei si cercetarii pe mana unei persoane asupra careia exista dovezi covarsitoare ca a savarsit fapte de natura penala si coruptie, cat mai ales pentru suspiciunile ca, in aceste conditii, procesul civil nu se va desfasura in mod corect”, se arata in comunicatul sindicatului.
ziare.com

Vezi si

Deca: Reforma curriculară începe cu liceul, care este nereformat de multă vreme şi are nevoie de o primenire

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, vineri, la Sibiu, că se are în vedere o …