Thursday , March 28 2024

Ministrul Mariana Campeanu, dusa de urgenta la spital. A facut accident vascular cerebral

campeanu

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a fost dusă de urgenţă la spital, luni, din cauza unei crize cardiace. Potrivit România TV, ministrul ar fi avut probleme cu tensiunea şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Medicii de la Spitalul Universitar au efectuat o serie de teste şi au descoperit că Mariana Câmpeanu avea o tensiune arterială foarte ridicată. Ministrului Muncii i s-au recomandat şapte zile de repaus total.
Mariana Câmpeanu s-a prezentat luni la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), unde a fost evaluată şi consultată. “Doamna ministru Mariana Câmpeanu s-a prezentat în jurul orei 10.30 la Unitatea de Primiri a spitalului. Dânsa a fost evaluată, consultată şi a părăsit unitatea medicală la ora 12.00”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al SUUB, dr. Leonard Grecescu.
Mariana Câmpeanu s-ar fi simţit rău şi în cursul zilelor trecute, însă a preferat să nu meargă la spital în timpul weekendului, însă agravarea situaţiei ei a dus la transportarea ei de urgenţă la spital.
“Mi-a spus că a făcut sâmbătă un accident vascular”, a declarat prim-ministrul Victor Ponta referindu-se la discuţie pe care a avut-o cu Câmpeanu în cursul dimineţii de luni.
Ponta a infirmat speculaţiile legate de faptul că ministrul Mariana Câmpeanu ar putea să-şi păstreze portofoliul de la Muncă în pofida unei eventuale retrageri a PNL din Executiv. “Am o părere foarte bună despre doamna Câmpeanu, dar nu se pune problema să rămână ministru într-un guvern din care PNL şi-a retras miniştrii”, a adăugat Ponta.
Incidentul survine în contextul unui scandal în care ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, este acuzată că i-a acordat soţului cel mai grav grad de handicap şi pensie de invalid, deşi acesta este sănătos, poate umbla, merge ca un om normal.
 
 

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …