Friday , April 26 2024

Ministrul Educatiei: Subiectele pentru bacalaureat sunt gata

 Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că instituţia este pregătită pentru susţinerea examenelor naţionale. De asemenea, acesta a declarat că subiectele de examen sunt gata. Toate centrele vor fi supravegheate video, fără excepţie!
Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat pentru Realitatea TV că s-au luat toate măsurile pentru desfăşurarea normală a concursului.
“Subiectele sunt gata, în ceea ce priveşte camerele, miercuri vom încheia contractul pentru a asigura lipsurile la nivelul şcolilor. Pentru unităţile care nu au fost dotate cu camere video avem bani alocaţi pentru achiziţionare. Toate unităţile vor avea camere video”, a declarat ministrul interimar al Educaţiei.
Acesta a mai spus că există o singură problemă cu preşedinţii comisiei de bacalaureat. “Încă nu s-au definitivat comisiile de examinare. Preşedinţii care sunt implicaţi în campaniile electorale vor fi schimbaţi. Da, sunt obligat să fac schimbări, cei care le vor lua locul nu vor fi activişti de partid”, a spus Pop.
Cât despre soft, ministrul a spus că încă nu este încă gata. “Softul nu este cumpărat de la aceeaşi firmă ca şi cel de la clasa pregătiroare. Nu se va întâmpla nimic”, a dat asigurări ministrul interimar.

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …