Friday , December 9 2022

Ministrul Educatiei cere rapoarte lunare cu absentele elevilor. Parintii vor putea vedea cand absenteaza copiii lor

absente

Ministerul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat marţi, că va încerca cel puţin o raportare lunară privind absenţele pentru fiecare şcoală, începând cu anul şcolar 2013-2014. De asemenea, acesta a precizat că părinţii vor putea vedea raportul, deoarece lista cu cei care au absentat va fi publicată pe internet pe site-urile inspectoratelor şcolare.
Pricopie a precizat că ministerul pe care îl conduce are în lucru şi va finaliza până la sfârşitul anului o nouă strategie privind reducerea abandonului şcolar. Ministrul a spus că, în opinia sa, copiii trebuie să vină din plăcere la şcoală, iar mediul şcolar trebuie să fie unul prietenos, scrie Agerpres.
“Trebuie să se renunţe acolo unde mai există relaţiile rigide dintre elev şi profesor. În şcoală există multe instrumente de control. Sunt foarte multe lucruri care se întâmplă în afara şcolii pe care nu reuşesc să le controlez”, a declarat marţi ministrul Educaţiei la o conferinţă de presă, cu prilejul lansării unui raport privind abandonul şcolar.
Potrivit reprezentantului MEN, rezultatele copiilor sunt influenţate în proporţie de 30% de ceea ce se întâmplă în şcoală şi de 70% de ceea ce se întâmplă în afara şcolii.
“Pentru a aduce copilul la şcoală trebuie să colaborăm cu poliţia şi asistenţa socială. Trebuie să avem dialog cu părinţii. Uneori este nevoie să facem educaţie cu aceştia şi să le explicăm de ce este nevoie să vină copiii la şcoală”, a mai spus demnitarul.
El a mai spus că în momentul de faţă Ministerul Educaţiei poate afla unde se află copilul cu ajutorul codului numeric personal, instrument folosit şi cu ocazia înscrierii în clasa pregătitoare.

Vezi si

Meteo. Vremea se răcește drastic începând de luni, cu maxime negative și minime de -10 grade

De luni, 12 decembrie, vremea se va rãci semnificativ în România. Temperaturile maxime se vor …

One comment

  1. Ministru e practic in afara de sistem.
    Cum la bac nu se prea mai iau spagi, absentele au devenit pt unii o adevarata mana cereasca. Cum? Simplu. Pun absentele in caietul lor, perfect corect, iar apoi, pt 1kg cas sau echivalent, nu mai trec absentele in catalog.