Wednesday , April 24 2024

Ministrul Agriculturii: Nu avem probleme cu aprovizionarea populației cu alimente

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu (foto), spune că nu există un risc în privinţa aprovizionării populaţiei cu alimente, precizând că ţările care vor limita exportul de cereale în contextul războiului din Ucraina sunt Ungaria, Bulgaria şi Serbia.

Mai multe țări au anunțat că vor limita exporturile din cauza războiului din Ucraina, iar ministrul Agriculturii a afirmat luni că România nu se află printre acestea.

“Noi, în mod tradiţional, suntem o ţară care exportăm, pentru că producem mai mult decât consumăm în intern şi lucrul acesta trebuie să fie foarte bine înţeles de toată lumea.
Din evaluările pe care le-am făcut până acum la Ministerul Agriculturii, nu există un risc să nu putem aproviziona populaţia. Evident că, pe măsură ce lucrurile evoluează sau involuează, necesită măsuri dedicate pentru a asigura populaţia României că are la dispoziţie hrană şi produse agroalimentare.
Lucrurile acestea se analizează de foarte mult timp, pentru că noi am prevăzut să fim foarte conştienţi de faptul că nu este prima criză – ea vine şi se suprapune peste criza din energie, peste criza pandemică şi toate aceste lucruri în ultimii doi ani au afectat agricultura României şi agricultura tuturor statelor din Uniunea Europeană”, a declarat luni ministrul Agriculturii, citat de Agerpres.

El a mai susținut că la acest moment nu există sincope în aprovizionarea populaţiei cu alimente și că “sunt suficiente alimente în rezervele de stat astfel încât să putem trece peste orice criză”:

“Noi am făcut solicitări către factorii abilitaţi ca rezervele de stat să fie îndestulătoare, pentru că ne preocupă situaţia populaţiei din România şi am făcut-o înainte de agresiunea militară a Rusiei, pentru că trebuie să avem în vedere o evoluţie pe termen scurt, mediu şi lung şi soluţiile le avem, ele sunt implementate gradual în funcţie de necesitate.
(…) România nu este în situaţia celorlalte state care încearcă să-şi asigure consumul intern.
În Ungaria se suprapune cumva şi cu perioada alegerilor, şi trebuie să interpretăm toate aceste decizii şi în logica politică”.

Vezi si

Iohannis, despre decizia candidaturilor separate PNL și PSD la București: Cert nu este un mare succes al coaliției

Președintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Coreea de Sud, a declarat că decizia coaliției …