Sunday , April 28 2024

Ministerul Sănătății susține că valorile indicatorului E.coli au avut creșteri sporadice peste norma stabilită în mare

Valorile indicatorului microbiologic E.coli analizat au prezentat creșteri sporadice peste norma stabilită în cadrul monitorizării zonelor de îmbăiere de pe litoralul Mării Negre din România, a anunțat miercuri Ministerul Sănătății.

Potrivit ministerului, clasificarea apelor de îmbăiere se face pe baza datelor de monitorizare pe parcursul ultimilor 4 ani, nu la valorile determinate la fiecare monitorizare.

„În cadrul monitorizării zonelor de îmbăiere de pe litoralul Mării Negre din România, valorile indicatorului microbiologic E.coli analizat au prezentat creșteri sporadice peste norma stabilită”, a transmis MS.

Conform acestuia, creșterile nu au fost constante, timp mai multe zile, și nu se încadrează în „situație anormală” și nici în situația de „poluare pe termen scurt”, pentru că valorile din ziua următoare creșterii s-au încadrat în valori normale: „Creșterile valorile indicatorilor microbiologici au fost punctuale și disparate în timp, motiv pentru care nu a fost emisă recomandarea de a interzice scăldatul în acele zone”.

Ministerul precizează că prezența E.coli în apa potabilă și apa de îmbăiere denotă o contaminare fecală de origine umană sau animală – deversări de ape reziduale accidentale din diverse surse: canalizări defecte, terenuri agricole, ferme de animale, plaje insuficient întreținute.

„Pentru apa potabilă valoarea pentru E.coli, conform OG nr. 7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman, trebuie să fie <0 cfu/mL> pentru a nu produce îmbolnăviri. Având în vedere faptul că apa de îmbăiere poate fi ingerată accidental, în cantități mici, riscul de îmbolnăvire presupus de prezența E. Coli în apa de îmbăiere este redus, față de prezența microorganismului în apa potabilă”, susțin reprezentanții MS.

Aceștia fac recomandări pentru populație pentru prevenirea posibilelor îmbolnăviri asociate acestor concentrații crescute de E.coli în apa de mare:

-Evitarea ingestiei apei și a scufundărilor cu capul sub apă pentru a nu favoriza pătrunderea apei pe nas sau urechi

-Îmbăierea doar în zonele amenajate și monitorizate unde se afișează calitatea apei de îmbăiere. Este indicat să facă duș după îmbăiere

-Utilizarea corectă a grupurilor sanitare și spalatul pe mâini după folosire

-Respectarea normelor generale de igienă

-Consumul de apă potabilă doar din surse sigure, monitorizarea calității apei potabile fiind asigurată și de către producător /distribuitor

„Pentru a controla situația aparută se face monitorizarea microbiolgică cu frecvență mărită și completarea analizelor cu cele fizico-chimice. Specialiștii din cadrul INSP vor realiza o analiză în dinamică a calității apei de îmbăiere de pe litoralul Mării Negre, în colaborare cu specialiștii din cadrul Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Marină <Grigore Antipa>, pentru a depista cauzele care au generat această situație”, mai arată MS. (Mediafax)

 

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …