Tuesday , April 23 2024

Ministerul de Externe confirma moartea unui roman in atentatul din Afganistan

afganistan

Doi români se numără printre victimele unui atentat sinucigaş la Kabul, în Afganistan. Cei doi erau civili, angajaţi ai unei companii care se ocupă de aprovizionarea unei baze logistice, informează Ministerul Român al Afacerilor Externe. Potrivit MAE, românul care a a fost dat dispărut, iniţial, a decedat.
Un atac comis, marţi dimineaţa, la Kabul, împotriva unei companii străine de transport care colabora ISAF, forţa NATO din Afganistan, a provocat moartea a cel puţin şapte persoane, a anunţat poliţia din oraş, relatează AFP.
“Patru paznici nepalezi, unul afgan şi doi civili afgani”, au fost ucişi în urma atacului, a declarat şeful poliţiei din Kabul, Mohammad Ayub Salangi, precizând că toţi atacatorii, respectiv aproximativ trei persoane, au fost ucişi.
Poliţia, a precizat, de asemenea, că trei sau patru persoane au fost rănite.
Un român a fost rănit şi un altul a fost dat dispărut într-un atac care a avut loc marţi, la Kabul, în Afganistan. Potrivit Ministerului de Externe român, cetăţeanul care fusese dat dispărut, iniţial, a decedat.
Misiunea diplomatică a României se află în contact permanent cu autorităţile locale şi este pregătită sa acorde asistenţa consulară necesară, în baza competenţelor legale.

Vezi si

Noi medicamente intră pe lista celor gratuite şi compensate de la 1 mai

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr …