Friday , March 29 2024

Mihail Boldea a fost arestat. El este adus azi in tara

Potrivit DIICOT, mandatul de arestare a fost pus în executare. Mihail Boldea va fi adus, astăzi, în ţară, sub escortă, şi va fi prezentat instanţei supreme, în vederea confirmării mandatului de arestare preventivă.
Deputatul gălăţean Mihail Boldea urmează a fi adus în ţară în cursul zilei de astăzi şi va fi prezentat instanţei supreme, în vederea confirmării mandatului de arestare preventivă, informează DIICOT.
“Urmare a demersurilor autorităţilor judiciare naţionale, precum şi a altor instituţii cu responsabilităţi şi cu sprijinul autorităţilor din mai multe state, s-a procedat la punerea în executare a mandatului de arestare preventivă, emis la data de 22 martie 2012, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe numele inculpatului Boldea Mihail”, precizează DIICOT.
Boldea s-a predat, duminică, la consulatul României din Kenya, şi a solicitat sprijin pentru a fi adus acasă. Acesta susţine că ar fi victima unor abuzuri din partea procurorilor şi că va putea să se apere mai bine în ţară.
Mihail Boldea va sosi în ţară cu o cursă de la Amsterdam, care va ajunge la Aeroportul Otopeni la ora 13:00. Deputatul a plecat, luni, din Kenya.
Boldea este acuzat de fals, uz de fals şi înşelăciune. Potrivit procurorilor, deputatul făcea parte dintr-o grupare de 22 de persoane, care a dat un tun imobiliar de aproape două milioane de euro în Galaţi.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …