Thursday , April 25 2024

Microbuz cu cetățeni ucraineni implicat într-un accident înainte de Nădlac. 16 persoane rănite, una decedată

Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, luni dimineaţă, după un accident soldat cu 16 răniţi şi un decedat, produs pe autostrada A1, înainte de Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat, pentru AGERPRES, că un microbuz cu numere de Cehia, care se îndrepta spre graniţă, a intrat într-un TIR care staţiona în coloană la doi kilometri de frontieră.

În microbuz se aflau 17 pasageri ucraineni, iar ISU a constatat că 16 dintre aceştia au suferit răni. Una dintre persoanele aflate în microbuz a decedat.

Mai multe unităţi SMURD şi ambulanţe s-au deplasat pentru a prelua răniţii.

Victimele au fost preluate şi transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

“Dintre cele 17 persoane care au fost în microbuz, o persoană este decedată, iar trei persoane au traumatisme grave. Celelalte persoane nu au răni care să le pună vieţile în pericol”, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca.
Sensul de mers spre Nădlac al autostrăzii, chiar înainte de trecerea frontierei, era blocat luni dimineaţă.

Poliţiştii fac cercetări la locul accidentului pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii coliziunii dintre microbuz şi TIR.

 

Vezi si

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan …