Thursday , March 28 2024

Micii romanesti se vor vinde in UE de la 25 iunie

mici

Comisia Europeană a publicat, joi, Regulamentul privind categoriile de carne şi utilizarea anumitor aditivi alimentari în preparatele din carne, care va intra în vigoare din 25 iunie, şi prevede, printre altele, fabricarea pastei de mici după reţeta originală şi comercializarea micilor realizaţi din aceasta pe piaţa naţională, dar şi la nivel european, informează ministerul Agriculturii.
“În data de 5 Iunie 2014 a fost publicat în Jurnalul Oficial al UE nr. L166/11 Regulamentul Comisiei nr. 601/2014 care amendează Anexa II la Regulamentul 1333/2008 în ceea ce priveşte categoriile de carne şi utilizarea anumitor aditivi alimentari în preparatele din carne. Regulamentul 601/2014 al Comisiei prevede printre altele, fabricarea pastei de mici după reţeta originală şi comercializarea micilor realizaţi din aceasta pe piaţa națională, dar și la nivel european”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.
Regulamentul 601/2014 va intra în vigoare la 25 iunie 2014.
Decizia cea mai importantă privind dosarul autorizării aditivilor bicarbonat de sodiu şi carmin la prepararea mititeilor româneşti a fost luată în data de 10 martie în Comitetul permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală (SCFCAH), prin obţinerea unui vot favorabil care permitea includerea aditivilor necesari pastei de mici în legislaţia actuală a Uniunii Europene.
Nu mai puţin de nouă state membre beneficiază de pe urma deciziei din 10 martie a SCFCAH, potrivit căreia au fost autorizaţi mai mulţi aditivi pentru utilizare la prepararea anumitor produse, printre care şi micii româneşti.
 

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …