Friday , March 29 2024

Michelle Obama se află într-o vizită de o săptămână în China

china

Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, este primită, vineri, la Beijing de soţia preşedintelui chinez Xi Jinping, în cadrul unei vizite menite să strângă legăturile între primele doamne ale principalelor două puteri mondiale, relatează AFP.
Michelle Obama, fiicele sale, Sasha şi Malia, şi mama acesteia vor sta şapte zile în China, iar călătoria este consacrată unor subiecte puţin controversate precum educaţia tinerilor, pentru a încerca să înlăture neîncrederea caracteristică relaţiilor sino-americane.
Prima Doamnă chineză, fostă cântăreaţă şi ofiţer în armată, Peng Liyuan, i-a arătat vineri caligrafia lui Michelle Obama, servindu-i şi ca ghid în Oraşul interzis.
Soţii lor se vor întâlni, săptămâna viitoare, la un summit pe tema securităţii nucleare, care va avea loc la Haga.
Michelle Obama şi familia sa vor efectua un circuit turistic clasic, cu o trecere prin oraşul Xian (nord) pentru a vedea celebra armată de teracotă şi prin Chengdu (sud-vest), celebru pentru urşii săi panda.
“Apreciem că această vizită va promova înţelegerea reciprocă şi prietenia între ţările noastre”, a subliniat joi Hong Lei, un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze.
In urma cu putine saptamani, Barack Obama l-a primit la Casa Alba pe liderul tibetan, Dalai Lama. Întrebat despre motivele alegerii unui restaurant tibetan de către Obama pentru etapa din Chengdu, el nu a făcut niciun comentariu.
Călătoria lui Michelle Obama, prima în China şi a treia în străinătate de la sosirea soţului ei la Casa Albă, a generat câteva critici în Statele Unite pentru costurile ridicate imputate contribuabililor şi pentru faptul că evită subiectul drepturilor omului.
 
 

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …