Friday , March 29 2024

Mesajul directorului CFR, după accidentul din Gara Galați: Îmi asum acțiunea oricărui angajat, dar nu îmi asum subfinanțarea cronică din ultimii 30 de ani

Directorul General al CFR Călători, Traian Preoteasa, a transmis duminică că îşi va asuma “acţiunea sau inacţiunea” oricărui angajat al companiei, constatată de către organele de cercetare, după accidentul produs sâmbătă seara în Gara Galaţi, dar nu şi subfinanţarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani.

“Îmi voi asuma acţiunea sau inacţiunea oricărui angajat al CFR Călători, constatată de către organele de cercetare şi care ar fi putut duce la evitarea acestei drame ce a cauzat decesul colegei noastre. Nu îmi pot asuma însă, subfinanţarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani. Profund îndurerat, transmit şi pe această cale condoleanţe familiei îndoliate şi întregul sprijin necesar în aceste momente de grea cumpănă!”, a precizat şeful CFR Călători, într-o declaraţie transmisă presei.

Reamintim că sâmbătă seara, în jurul orei 19:19, la Gara CFR Galaţi a avut loc un accident feroviar, după ce la o locomotivă s-ar fi defectat sistemul de frânare şi a lovit un vagon de călători, la un tren Regio. În urma impactului, conductorul trenului implicat, o femeie în vârstă de 53 ani şi cu o vechime în conducerea trenurilor de călători de peste 15 ani, a decedat la spital, iar alte trei persoane au fost rănite. Totodată au fost avariate locomotiva şi vagonul.

 

Vezi si

Cutremur cu magnitudinea 3,3, joi dimineața, în județul Neamț

Un cutremur cu magnitudinea 3,3 a avut loc joi dimineața în județul Neamț. Potrivit Institutului …