Monday , July 22 2024

Merkel i-a cerut lui Boc accelerarea procedurilor de restituire a imobilelor către cetăţenii germani

foto: realitatea.net

Cancelarul german Angela Merkel i-a transmis premierului Emil Boc, în discuţia avută la Guvern, că autorităţile române trebuie să accelereze procedurile de restituire a imobilelor naţionalizate către cetăţenii germani, arătând că actualul cadru juridic care reglementează această problemă este dificil.
“În ceea ce priveşte aşteptările cetăţenilor germani privind cererile de restituire, am vorbit ca acestea să fie promovate mai grabnic, deşi există o materie juridică destul de dificilă”, a spus Merkel, la finalul discuţiei cu Boc.
Surse participante la discuţie au declarat agenţiei MEDIAFAX că oficialul german a exemplificat aceste probleme prin cazul Bisericii Evanghelice Lutherane de Confesiune Augustană, arătând că dintr-un total de aproximativ 1.000 cereri de retrocedare au fost soluţionate doar cel mult 400 dosare.
Cancelarul german Angela Merkel a început, marţi, a doua vizită în România de când este şef al guvernului de la Berlin, prima prezenţă fiind prilejuită de summitul NATO din aprilie 2008.

Vezi si

Ministerul Agriculturii: Nu există teste rapide care să stabilească corect pesticidele din legume și fructe. Populația e dezinformată

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale atrage atenția că nu există niciun fel de teste rapide …