Friday , April 26 2024

„Merkel 2” îşi anunţă candidatura la conducerea CDU

Annegret Kramp-Karrenbauer, prezentată drept protejata Angelei Merkel, şi-a anunţat miercuri, în mod oficial, la Berlin, candidatura la preşedinţia Uniunii Creştin Democrate (CDU), asumându-şi filiaţia faţă de cancealrul german, relatează AFP.
Supranumită „AKK”, dar şi „Merkel 2”, din februarie secretară generală a partidului, ea face parte dintre favoriţii la succesiunea conducătoarei germane, care a renunţat, la sfârşitul lui octombrie, să mai candideze la conducerea partidului, care se reuneşte în Congres în decembrie.
Kramp-Karrenbauer, în vârstă de 56 de ani, originară din Sarrland, i-a adus un omagiu lui Merkel, a cărei ”eră”, a recunoscut ea, a ajuns la „sfârşit”, atât în cadrul partidului, cât şi la conducerea ţării.
„Astăzi este clar (…) că Angelei Merkel trebuie să i se mulţumească pentru multe lucruri”, a apreciat ea, dând asigurări că ea calcă pe urmele cancelarului.
„Ne sprijinim întotdeauna pe umerii predecesorului”, a justificat Kramp-Karrenbauer, ai cărei critici îi reproşează lipsa de charismă.
Ea a anunţat, în această conferinţă de presă, că vrea să deschidă ”un nou capitol” în continuitate, în contextul în care principalii săi rivali – Friedrich Merz şi Jens Spahn – vor să dea pagina în mod clar, primul evocând o „reînnoire”, iar al doilea o „nouă plecare”.
Fără să o critice în mod direct pe Merkel – care a fost nevoită să-şi anunţe retragerea din politică după 13 ani la putere, în urma unor înfrângeri electorale – “AKK” a stabilit ca priorităţi securitatea, prosperitatea economică, relansarea proiectului european sau domeniul digital şi problema integrării, în contextul ascensiunii extremei drepte.
Alegerea unui nou lider CDU, de a către aproximativ 1.000 de delegaţi ai partidului, urmează să aibă loc în perioada 7-8 decembrie la Hamburg.
Sursa: Agerpres

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …