Friday , March 29 2024

Membrii Biroului Permanent National i-au cerut lui Boc sa reformeze partidul si remaniere guvernamentala

,
Mai mul]i lideri ai PDL au ar\tat, luni sear\, ca este nevoie de o reforma a partidului [i o remaniere [i au reiterat cererea ca pâna pe 1 septembrie premierul sa vina cu un plan de restructurare [i o analiza pe mini[tri, iar propunerea privind o conducere interimara a partidului nu a avut sus]inere.
Surse din PDL au f\cut aceste declara]ii, mar]i, pentru MEDIAFAX, ar\tând ca [edin]a Biroului Permanent Na]ional al PDL de luni sear\, care a durat cinci ore [i jum\tate [i s-a terminat la ora 1.30, a fost “un fel de terapie în grup”, în care to]i cei prezen]i [i-au expus opinia asupra activit\]ii partidului, unii vorbind foarte mult, iar al]ii ascultând “cu toleran]\”.
Potrivit surselor citate, propunerea deputatului Sulfina Barbu privind o conducere interimara a partidului nu a avut sus]inere, chiar adep]ii ei b\tând în retragere [i propunând, în schimb, atribu]ii suplimentare pentru vicepre[edin]ii partidului. “Greii” partidului au criticat aceasta propunere referitoare la o conducere interimar\, calificând-o drept “prostie”, au spus sursele men]ionate.
“Ce înseamna conducere dubla a partidului, cine face parte din ea: Boc, Blaga, Videanu [i Elena. Pe ace[tia dorim s\-i d\m la o parte? Chiar vre]i s\-i izol\m?”, a spus unul dintre participan]i.
Surse din partid au ar\tat ca mai mul]i membri ai BP au spus ca trebuie realizata o reforma a partidului [i o remaniere guvernamentala [i au cerut ca, pâna la 1 septembrie, premierul sa vina cu un plan de restructurare [i o analiza pe mini[tri. Unii au apreciat ca partidul nu mai are via]a [i ca în partid a început o lupta intern\, acest lucru observându-se în pres\. S-a relansat ideea relu\rii procesului de alegeri în partid, fie de jos în sus, fie de sus în jos, iar premierul a declarat ca nu are nimic împotriv\, aceasta problema urmând sa fie discutata în urm\toarea [edin]\.
O alta tema discutata în [edin]a de luni noapte a fost cea a sanc]ion\rii celor care vorbesc în afara partidului, au mai precizat sursele citate. Au fost opinii ca este greu s\-l sanc]ionezi pe unul [i pe altul nu, dar [i ca nu pot fi sanc]iona]i în baza Statutului cei care vorbesc în exterior, deoarece Statutul prevede sanc]iuni daca încalca ni[te decizii, iar decizii nu s-au luat.
Rela]ia între conducerea partidului, mini[tri, pe de o parte, [i parlamnetarii PDL, pe de alta parte, a fost, de asemenea, abordat\, unii considerând ca trebuie explicate mai clar deputa]ilor [i senatorilor democrat-liberali m\surile luate de Guvern, reforma statului, faptul ca acestea vor duce ca peste un an sau doi România sa mearga mai bine, iar parlamentarii sa transmita aceste mesaje în teritoriu. Au fost opinii ca parlamentarii vor s\-i controleze pe mini[tri sau ca mini[trii ar trebui s\-[i faca timp sa se întâlneasca cu fiecare parlamentar.
Potrivit surselor citate, s-a discutat [i ca [edin]a BP al PDL de luni diminea]a sa se mute luni dup\-amiaz\, pentru ca sa fie mai mult timp pentru discu]ii, existând posibilitatea ca reuniunile BP sa se prelungeasca de acum pâna târziu în noapte. t

Vezi si

Horia Constantinescu a demisionat din funcţia de preşedinte ANPC pentru a candida la Primăria Constanţa

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, renunţă la funcţie după ce a devenit …