Sunday , April 28 2024

Mărturia colegului de cameră al lui David, elevul mort sub dărâmături la Odorheiu Secuiesc: „La ora 15.50 eram înăuntru, la 15.52 am plecat și la și 55 s-a prăbușit căminul”

Colegul elevului mort după prăbușirea internatului liceului din Odorheiu Secuiesc spune că a plecat din cameră cu trei minute înainte ca pereții să se dărâme și că David a rămas în încăpere pentru că dormea. Acesta povestește că este foarte posibil ca băiatul nici să nu își fi dat seama ce se întâmplă pentru că avea căștile în urechi.

“Eu am plecat cu trei minute înainte de a se prăbuși căminul. La ora 15.50 eram înăuntru, la 15.52 am plecat și la și 55 deja ma sunau că ce s-a întâmplat, că s-a prăbușit căminul. Eu am gândit că a căzut ceva din perete, o întâmplare minoră, dar s-a prăbușit toată camera, nu era nimeni în cameră în afară de David, care dormea deasupra mea”, a spus Laszlo Barna la Antena 3 CNN.

“La urmă toți spuneau că David este înăuntru, mă gândeam că poate a adormit și nici nu putea să audă dacă a crăpat ceva, pentru că avea și căștile pe urechi.

Era un copil bun, cu suflet foarte bun! Îmi este prieten de demult, anul trecut am fost colegi de cameră, a fost un băiat foarte bun! Eu am fost ultimul care a vorbit cu el… Cum am spus, la ora 15:50 am plecat și la minutul 55 deja era clădirea căzută”, a mai povestit tânărul.

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …