Friday , April 19 2024

Marti, sesiune extraordinară pentru Ordonanțele privind pensiile speciale și salariile polițiștilor

dragnea-tariceanu

Camera Deputaţilor şi Senatul au fost convocate în sesiune extraordinară, începând de marţi, pentru a fi introduse pe ordinea de zi OUG-urile adoptate vineri, privind pensiile speciale, indemnizaţiile pentru creşterea copilului şi salariile poliţiştilor.
Sesiunea extraordinară este necesară pentru ca OUG-urile adoptate vineri de Guvern să poată intra în vigoare. Aceste ordonanţe de urgenţă exced legea de abilitare a Guvernului.
Potrivit legii, pentru ca ordonanţele să intre în vigoare în vacanţa parlamentară este nevoie de convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în termen de 5 zile de la adoptare.
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță prin care se plafonează pensiile speciale, care nu mai pot depăşi valoarea salariilor aflate în plată în baza cărora s-a calculat pensia, o ordonanță privind plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului la 8.500 lei, precum şi o OUG prin care au fost mărite salariile poliţiştilor cu 10% şi cu 15% salariile personalului civil din instituţiile de siguranţă naţională.
 

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …