Thursday , April 25 2024

Marian Oprisan pierde dupa 20 de ani conducerea CJ Vrancea

Liderul PSD Marian Oprișan a pierdut funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea, pe care o deținea de aproape 20 de ani. Candidatul comun al PNL și USR PLUS, Cătălin Dumitru Toma, este cel care a câștigat funcția în urma alegerilor locale din 27 septembrie 2020.

La alegerile locale din 2020 alegătorii l-au putut vota direct pe președintele Consiliului Județean. În urmă cu 4 ani, acesta a fost ales dintre consilierii județeni, votați pe liste, chiar de către aceștia.

În vârstă de 55 de ani, Marian Oprișan a fost considerat întotdeauna unul dintre „greii” PSD.

Cătălin Dumitru Toma, născut în 1977, este senator PNL și președintele organizației județene a liberalilor.

Cătălin Dumitru Toma este senator liberal din 2016, după ce timp de opt ani a fost primar al comunei Jariștea (2008-2016). În Senat, este secretar în Comisia pentru Afaceri Europene și membru în Comisia pentru Administraţia Publică si Organizarea Teritoriului.

În vârstă de 42 de ani, el a urmat o filieră umanistă în cariera profesională. A absolvit în 1999 Facultatea de Sociologie, Psihologie şi Pedagogie a Universității București, apoi a fost profesor și timp de doi ani și director-adjunct la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobești, Vrancea, liceu al cărui elev fusese.

În 2005 a făcut cursuri postuniversitare în Franța (Maitrise de francais langue etrangere, Universitatea „Blaise Pascal”), iar în 2009 și-a luat licența în filologie la Facultatea de Limba si Literatura Română – specializare limba franceză – la Universitatea „Spiru Haret” din București. Are și un certificat de înalt funcționar public, pe care l-a obținut în 2012.

Activează de cel puțin zece ani în filiala PNL Vrancea. În 2016 a preluat conducerea organizației județene a PNL.

digi24.ro

Vezi si

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan …