Saturday , September 18 2021

Marea restructurare a bugetarilor: de la MAE pleacă un om, de la Educaţie 88, iar de la Finanţe 105

În centralele ministerelor, în agenţii şi autorităţi vor lucra anul următor 241.726 de angajaţi, relevă datele bugetului defalcate pe ministere publicate la sfârşitul săptămânii trecute, cu doar 805 angajaţi mai puţin decât în 2011, adică o reducere infimă, de 0,02%.
Pe de altă parte, preşedintele Traian Băsescu a spus că anul următor va fi redus numărul de bugetari cu 100.000 de angajaţi. Spre exemplu, restructurarea la Ministerul Afacerilor Externe înseamnă pentru anul următor 2.077 de angajaţi, cu doar unul mai puţin decât în 2011.
Datele nu includ toţi angajaţii bugetari – adică şi personalul sanitar, din educaţie. Nici personalul din instituţiile autofinanţate şi nici bugetarii din autorităţile publice locale.
În total, numărul de bugetari s-ar ridica la circa 1,2 milioane de persoane, dar nu există nicăieri o statistică periodică a evoluţiei acestui indicator la Ministerul Finanţelor sau la Institutul de Statistică, ci este anunţat din când în când de preşedinte sau premier.
Nici bugetul nu-şi asumă nicăieri un număr total de bugetari, ci doar posturile indicate din centralele ministerelor şi agenţii, adică cei 241.726.
Cei mai “scumpi” angajaţi ai statului sunt cei din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, din Ministerul Afacerilor Externe, cei de la Curtea de Conturi, dar şi senatorii sau deputaţii.
Statul va cheltui anul viitor în fiecare lună în medie 10.400 de lei pentru fiecare din cei 376 angajaţi ai Consiliului Superior al Magistraturii. În cazul funcţionarilor din Ministerul Afacerilor Externe costurile lunare medii ale statului se vor cifra în 2012 la 10.000 de lei.
Mai mult, aproape jumătate din instituţiile publice vor cheltui la anul în fiecare lună peste 1.000 de euro cu fiecare angajat. Astfel cheltuielile de personal din primele 18 instituţii ca nivel al salariilor, printre care se numără Camera Deputaţilor, Senatul, Ministerul Dezvoltării sau Serviciul de Protecţie şi Pază, se ridică în fiecare lună la circa 27.000 de euro. Aceşti bani vor susţine salariile şi celelalte sporuri pentru aproximativ 63.000 de angajaţi. (zf.ro)

Vezi si

Primul județ în scenariul roșu în valul 4. Incidența în Satu Mare e peste 3 la mia de locuitori

Satu Mare este primul județ din România care intră în scenariul roșu în valul patru …

One comment

  1. Totusi cum se reuseste in invatamant sa fie mentinute clase sub numarul minim efectiv???