Thursday , April 25 2024

Manevre navale de amploare în GOLFUL PERSIC. Iranul avertizează asupra unor provocari

naval

Iranul a avertizat marţi împotriva unor “acte provocatoare” în Golf, unde, în această săptămână, au început manevre navale la care participă 41 de ţări, sub egida Flotei a 5-a americane, stabilite în Bahrain.
“Stabilitatea şi securitatea în Golful Persic sunt foarte importante pentru noi (..) Noi supraveghem toate acţiunile şi cerem tuturor ţărilor prezente în regiune să evite acte provocatoare”, a declarat Ramin Mehmanparast, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, în timpul unei conferinţe de presă săptămânale.
Exerciţiile, care se vor desfăşura până la 30 mai, “sunt cele mai largi manevre de acest tip în regiune”, a subliniat Flota a 5-a luni, într-un comunicat.
Aceste manevre (IMCMEX) includ operaţiuni defensive vizând să “protejeze comerţul internaţional”, exerciţii antimine şi operaţiuni de securitate maritimă, potrivit comunicatului. Manevre asemănătoare au fost efectuate şi anul trecut, tot sub egida Flotei a 5-a.
“Suntem bucuroşi să vedem că peste 40 de ţări ni s-au alăturat” pentru exerciţii vizând să “amelioreze capacităţile internaţionale de a păstra libertatea căilor de navigaţie” mondiale, a declarat viceamiralul John W. Miller, comandantul Flotei a 5-a.
Ţările participante au început luni exerciţii, iar manevrele navale vor începe săptămâna următoare, cu participarea a 35 de nave, inclusiv USS Ponce, şi 18 submarine fără echipaj.
La rândul său, Teheranul a început marţi “exerciţii de deminare la est de Strâmtoarea Ormuz, în Marea Oman”, utilizând un nou sistem de deminare, a anunţat agenţia Fars.
În trecut, Iranul a ameninţat în numeroase rânduri că va bloca Strâmtoarea Ormuz, pe unde tranzitează o treime din traficul maritim petrolier mondial, dacă va fi atacat sau dacă interese iraniene vitale s-ar afla în joc.

Vezi si

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan …