Sunday , April 28 2024

MAE, alertă de călătorie pentru românii care merg în Franța. Vor fi furtuni puternice de miercuri până vineri

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Franţa, unde sunt anunţate, de miercuri până vineri, furtuni puternice în mai multe regiuni. Sunt aşteptate vânt cu rafale de 100 de kilometri pe oră şi valuri de opt metri.

Potrivit MAE, în Republica Franceză, pentru perioada 2-4 august, autorităţile locale au anunţat furtună puternică în nordul Franţei şi în special pe Canalul Mânecii. În contextul mareelor ​​înalte, multe plaje vor arbora steagul roşu din cauza valurilor foarte înalte. Se aşteaptă rafale de 100 km/h de-a lungul Canalului Mânecii şi valuri de 8 m în largul coastei Bretaniei. Miercuri după-amiază, furtuna va afecta coasta Normandiei, cu rafale apropiate de 100 km/h.

Vântul va atinge 80 km/h în regiunea Pays de la Loire până la nordul bazinului parizian. Pe mare, situaţia se va deteriora brusc, fiind aşteptate valuri de aproape 8 metri pe Canalul de Vest şi de până la 4 metri pe litoralul atlantic.

Cetăţenii români sunt sfătuiţi să se informeze, înainte de începerea călătoriei, în legătură cu situaţia existentă atât pe traseu, cât şi la destinaţie şi să evite deplasarea în zonele în care există astfel de fenomene. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel: Misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729; Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164; Consulatul General al României la Lyon: +33643627736; Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: http://paris.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

 

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …