Friday , April 19 2024

Macovei: Dacă vrem dovada că Ponta a fost ofiţer acoperit, sugerez să căutăm şi în arhiva SIPA

dosar

Monica Macovei, candidat independent la alegerile prezidenţiale, susţine, într-o declaraţie de presă transmisă marţi, că, dacă se vrea “dovada” că Victor Ponta ar fi fost ofiţer acoperit, sugerează să se caute “şi în arhiva SIPA”.
“Dacă vrem dovada că Ponta a fost ofiţer acoperit, sugerez să căutăm şi în arhiva SIPA”, arată Macovei în declaraţia de presă.
Ea precizează că, în calitate de ministru al Justiţiei, a desfiinţat SIPA “pentru că cercetările arhivei au arătat că SIPA, prin agenţii săi, urmărea judecători, procurori sau avocaţi”. “Notele informative conţineau nu doar date despre activitatea profesională, ci şi despre viaţa privată a magistraţilor”, adaugă ea.
“Astfel de informaţii, de care colaboratoarea Securităţii, Rodica Stănoiu, se folosea, probabil, pentru a şantaja magistraţi, erau obţinute, evident, şi din interiorul magistraturii, de judecători sau procurori ofiţeri acoperiţi. Ponta a ajuns la Parchetul General exact în perioada când era ofiţer acoperit, deşi nu îndeplinea condiţiile legale, deci prin eludarea legii, printr-un ordin de ministru al Rodicăi Stănoiu, colaboratoare a Securităţii”, mai susţine Macovei.
realitatea.net
 
 

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …