Thursday , April 25 2024

Măcel în Ucraina. Atac de amploare al separatiştilor: 9 morti si 29 de raniti

Ucraina

Nouă soldați au fost uciși și alți 29 răniți în ultimele 24 de ore în luptele din estul rebel prorus al Ucrainei, a anunțat marți un purtător de cuvânt militar, citat de AFP, notează Agerpres.
Separatiștii au tras de 120 de ori asupra pozițiilor ucrainene, situate în 30 de localități, a precizat purtătorul de cuvânt al trupelor guvernamentale angajate în confruntările din est, Vladislav Selezniov.
Cel mai mare număr de atacuri a fost înregistrat în apropiere de localitatea strategică Debalțevo, un important nod feroviar situat la aproximativ 50 de km nord-est de Donețk, capitala regiunii cu același nume.
Separatiștii au deschis focul și asupra a șase localități unde nu sunt militari ucraineni, a acuzat același purtător de cuvânt.
Conflictul armat din estul Ucrainei s-a soldat deja cu peste 5.000 de morți de la debutul său în luna aprilie, potrivit ONU.
Luni, șapte soldați ucraineni au fost uciși și 24 răniți într-un interval de 24 de ore.
Guvernul ucrainean a instituit, în ajun, regim de situație de urgență în estul Ucrainei și stare de alertă maximă în restul țării pe fondul recrudescenței violențelor din ultimele zile.
‘Vreau foarte mult să nu confundați aceasta cu starea de urgență sau legea marțială, care sunt instituite doar la decizia parlamentului țării’, a ținut să precizeze premierul Arseni Iațeniuk.
Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral) se reunește marți, într-o sesiune extraordinară, dar analiști ucraineni pun la îndoială că aceasta ar putea decide instituirea legii marțiale în țară, o problemă ce a suscitat polemici virulente în ultimele săptămâni la Kiev.
UE pregăteşte noi sancţiuni pentru Rusia
Uniunea Europeană (UE) a anunțat, marți, că ia în calcul noi sancțiuni împotriva Rusiei, din cauza ‘responsabilității’ sale în ‘deteriorarea situației din estul Ucrainei’, informează AFP.
Liderii de stat și de guvern ai țărilor din UE le cer, într-un comunicat, miniștrilor lor de externe, ce se vor reuni joi, să ‘evalueze situația și să ia în calcul orice acțiune adecvată, în special noi sancțiuni’. ‘Vom aborda problema’ în cadrul viitorului nostru summit, de la 12 februarie’, se mai menționează în comunicat.
Cei 28 denunță ‘un sprijin continuu și crescut din partea Rusiei pentru separatiști, (sprijin) ce scoate în evidență responsabilitatea Rusiei’. ‘Îi cerem în mod insistent Rusiei să condamne acțiunile separatiste și să aplice acordurile’ de pace de la Minsk, se mai precizează în textul citat.
Semnatarii comunicatului își exprimă ‘preocuparea cu privire la deteriorarea situației securitare și umanitare din estul Ucrainei’ și ‘condamnă moartea civililor în bombardamentele oarbe asupra orașului Mariupol’.
 

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …