Thursday , March 28 2024

M10 își retrage susținerea pentru Ciprian Ciucu la Primăria Capitalei

ciucu

Partidul M10, condus de Monica Macovei, a anunțat că își retrage susținerea pentru candidatura lui Ciprian Ciucu (independent) la Primăria Capitalei, din cauza negocierilor pe care acesta le poartă cu PNL. Ciprian Ciucu a transmis paridului M10 că negociează cu național-liberalii în vederea intrării în PNL.
Ciprian Ciucu a scris, pe Facebook, că a anunțat partidul M10 de discuțiile purtate cu PNL „în timp real”. De asemenea, el a subliniat că a discutat cu Cătălin Predoiu inainte ca PNL să anunțe candidatura lui Marian Munteanu.
M10 a precizat, într-un comunicat remis redacției, că ar fi înțeles dacă Ciprian Ciucu ar fi primit susținerea altor partide ca independent, dar „nu poate fi de acord cu negocieri pentru a deveni membru PNL”.
„M10 Bucureşti a decis să retragă susținerea pentru candidatura domnului Ciprian Ciucu pentru funcția de primar al Capitalei, din cauza negocierilor pe care acesta le poartă cu PNL în vederea unei posibile intrări în PNL, intenție pe care a recunoscut-o public şi pe care ne-a comunicat-o. Fidel principiilor sale, M10 încurajează și susține candidaturile independente, dar nu poate fi de acord să susțină un membru PNL pentru nicio funcție publică în București sau un candidat care nu are nicio problemă să devină membru PNL. M10 ar fi putut înțelege ca dl. Ciucu să fie susținut și de alte formațiuni politice ca independent, dar nu poate fi acord cu negocieri pentru a deveni membru PNL”, conform comunicatului M10.
De asemenea, M10 a subliniat că va continua să strângă semnături pentru Consiliul General al Primăriei Municipiului București.
„M10 consideră cu tărie că îndepărtarea partidelor vechi de la putere și înlocuirea acestora, în timp, cu partide politice noi și curate reprezintă singura șansă de a îmbunătăți viața românilor. M10 Bucureşti va continua strângerea de semnături pentru Consiliul General al Primăriei Municipiului București”, se arată în comunicatul M10.
Ciprian Ciucu a declarat, în urmă cu câteva zile, că PNL, Uniunea Salvați Bucureștiul și alte formațiuni de dreapta trebuie să se hotărască dacă îl susțin pe el sau pe Nicușor Dan în cursa pentru Primăria Capitalei. El a susținut că aceasta este singura soluție pentru ca electoratul de centru-dreapta să se prezinte la vot, altfel se vor confrunta cu absenteism.
De asemenea, Ciucu a spus că dacă s-ar alege între el și Nicușor Dan s-ar putea pune în plan secund o eventuală candidatură a lui Traian Băsescu din parte PMP.
Înainte ca PNL să îl desemneze oficial pe Marian Munteanu au existat zvonuri că ar lua în considerare să îl susțină fie pe Nicușor Dan fie pe Ciprian Ciucu, dar nu a existat o confirmare oficială.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …