Friday , March 29 2024

Luptător de K1, găsit MORT

iml

Un luptător de K1, legitimat la clubul Dinamo, a fost găsit mort, informează România TV.
Tânărul de 29 de ani, luptător de K1, înscris la clubul Dinamo, a sosit de la Bucureşti, vineri dimineaţă, şi s-a cazat la un hotel de două stele din Drobeta-Turnu Severin. Acesta era însoţit de iubita sa, o handbalistă din Severin. După ce au primit cheia de la cameră, cei doi s-au retras, însă la scurt timp au coborât în holul hotelului şi le-au cerut angajaţilor permisiunea de a se antrena pe terenul de tenis.
După circa două ore, un angajat al hotelului l-a auzit pe tânăr vorbind la telefon. Acesta era extrem de agitat, ţipa şi chiar adresa injurii interlocutorului său. După ce a vorbit la telefon, sportivul s-a retras în camera lui şi de atunci nu l-a mai văzut nimeni.
De vineri, acesta nu le-a mai răspuns la telefon nici prietenilor săi, care s-au alarmat.
Luni dimineaţă, angajaţii hotelului s-au dus în camera sportivului pentru a vedea de ce nu s-a prezentat la recepţie, pentru că duminică trebuia să predea camera. Tânărul a fost găsit mort pe pat. La faţa locului au sosit medicii, care au constatat decesul.
Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat în acest caz.
 
 

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …