Liviu Dragnea rămâne în închisoare. ICCJ a respins contestatia in anulare, dar a admis in principiu recursul in casatie
Liviu Dragnea rămâne în închisoare, a decis instanţa supremă. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins contestaţia în anulare făcută de fostul preşedinte al PSD.
În ceea ce priveşte contestaţia în anulare, magistraţii au stabilit că solicitarea este inadmisibilă. Ei au constatat că motivele invocate de Liviu Dragnea în formularea cererii nu se regăsesc printre cele enumerate de legea penală. Decizia este definitivă.
După dezbaterea de marţi din sala de judecată, Flavia Teodosiu, avocatul lui Liviu Dragnea, a declarat că a cerut instanței supreme să fie suspendată condamnarea de 3 ani și 6 luni, dar și admiterea în principiu a contestației în anulare.
Liviu Dragnea a formulat prin avocaţi, în 22 octombrie, la instanţa supremă, recurs în casaţie, o cale de atac faţă de condamnarea de 3 ani şi 6 luni în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. De asemenea, fostul lider PSD a depus, tot la ÎCCJ, şi o contestaţie în anulare în acelaşi dosar.
Contestația în anulare a fost respinsă.
Fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare, în luna mai, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.