Friday , April 19 2024

Liviu Dragnea l-a vizitat pe premierul Ponta la spitalul din Istanbul

dragnea-ponta

Fostul ministru si presedinte executiv al PSD Liviu Dragnea l-a vizitat, marti, pe premierul Victor Ponta la spitalul din Istanbul unde acesta a fost operat la genunchi.
De pe Aeroportul “Henri Coanda”, Dragnea s-a imbarcat la clasa business intr-un zbor operat de compania Turkish Airlines.
Intrebat de jurnalistul Romaniei Libere daca il va vizita pe premier la spital, Dragnea a spus ca il va vizita, dar ca nu stie unde este internat acesta si ca va fi asteptat de cineva.
Conform sursei citate, la sosirea la Istanbul Liviu Dragnea a fost preluat de un autoturism si insotit la spitalul Medipol, unde a fost operat premierul. In fata unitatii medicale, Liviu Dragnea a fost asteptat de o alta persoana, care l-a insotit in spital.
Spitalul Medipol apartine unui fost coleg de banca si sustinator al presedintelui Recep Erdogan, Fahretin Hogea, mai spun jurnalistii de la Romania Libera.
Premierul Victor Ponta se afla in Turcia pentru o interventie chirurgicala la genunchiul stang, la care s-a accidentat in urma unui meci de baschet, iar marti dimineata a postat pe Facebook un mesaj prin care a transmis ca a fost operat, interventia fiind “mult mai complicata decat se anticipa”.
“Multumesc tuturor celor care in aceste zile au avut un gand bun pt mine – operatia a fost mult mai complicata decat se anticipa, dar sunt convins ca pana in decembrie voi putea face sport din nou. Multumiri speciale doctorului Ionut Codorean, care a fost langa mine si mi-a dat curaj prin profesionalismul sau (evident ca am totala incredere in medicii romani – aici insa am ceva ce era imposibil acasa – LINISTE si ODIHNA)! Vreau sa-i asigur si pe cei care ‘se bucura’ de necazul meu ca ma voi intoarce mai sanatos si mai puternic!”, a scris Ponta pe Facebook.
Luni dimineata, avocata lui Victor Ponta a fost la Directia Nationala Anticoruptie, unde ar fi urmat sa se prezinte premierul, urmarit penal pentru trei infractiuni in dosarul lui Dan Sova. Potrivit unor surse oficiale, avocata ar fi cerut o amanare cu o saptamana a audierii premierului, motivand prin faptul ca acesta este in Turcia, unde ar urma sa se opereze la genunchi.
Tot luni, Ponta a semnat decizia prin care vicepremierul Gabriel Oprea este desemnat sa coordoneze activitatea Guvernului in perioada 16-19 iunie.
Saptamana trecuta, premierul Victor Ponta a fost la Spitalul Militar Central din Bucuresti, pentru un control la genunchi, iar in urma investigatiilor medicii au stabilit ca are un ligament rupt si ii sunt afectate meniscul si cartilagiul, recomandandu-i o interventie chirurgicala.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …