Friday , March 29 2024

Lista membrilor CEx care au semnat deja scrisoarea anti-Dragnea

Documentul în care i se cere lui Liviu Dragnea să plece din fruntea PSD există şi a fost deja semnat de peste 25 de social-democraţi, cu toţii membri în CEx. Digi24.r0 prezintă, mai jos, o primă listă a semnatarilor.

Peste 25 de lideri PSD, membri CEx, au semnat scrisoarea în care îi cer lui Liviu Dragnea să se retragă din funcţia de preşedinte al partidului, susţin sursele Digi24.ro. Dacă în cazul unora dintre semnatari informațiile sunt contradictorii, clarificări definitive urmând să sosească în zilele următoare, despre alții nu mai există niciun dubiu. Iată mai jos semnăturile certe (nu neapărat în ordinea în care au semnat)
1. Paul Stănescu (Olt)
2. Niculae Bădălău (Giurgiu)
3. Dumitru Buzatu (Vaslui)
4. Ion Mocioalcă (Caraș Severin)
5. Marcel Ciolacu (Buzău)
6. Robert Negoiță (București – Sector 3)
7. Marian Neacșu (Secretar general al PSD)
8. Rodica Nassar (București – Sector 2)
9. Dan Tudorache (Bucureşti – Sector 1)
10. Gabriela Firea (București)
11. Ion Rotaru (Brăila)
12. Adrian Țuțuianu (Dâmbovița).
Numele foştilor premieri, Mihai Tudose şi Sorin Grindeanu, nu apar pe scrisoarea anti-Dragnea întrucât cei doi foşti premieri nu fac parte din CEx. Însă sprijinul acordat de Tudose şi Grindeanu taberei care cere plecarea lui Liviu Dragnea este unul important, având în vedere conexiunile pe care le au în interiorul partidului atât la centru, cât şi în teritoriu.
Mihai Tudose are relaţii strânse cu filiala judeţeană PSD Brăila. Preşedintele în exerciţiu al organizaţiei, Ion Rotaru, se numără deja printre semnatarii scrisorii.
La rândul său, Sorin Grindeanu are influenţă în organizaţia Timiş a PSD.

Vezi si

O dronă militară ar fi căzut azi-noapte în Insula Mare a Brăilei

O operațiune de căutare a Armatei Române are loc într-o zonă din Insula Mare a …