Friday , April 19 2024

Liber la călcat pedala! Parlamentarii dau undă verde vitezomanilor

După ce trecuse deja de Senat, proiectul de lege care-i obliga pe politişti să-şi semnalizeze de la sute de metri sau chiar kilometri maşinile dotate cu radar a fost adoptat, joi, şi în Camera Deputaţilor.
politia rutiera

 Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat, joi, un proiect de lege pentru modificarea art.109 din Ordonanţa de Guvern nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede, printre altele, că prezenţa maşinilor de poliţie cu radar trebuie presemnalizată prin panouri cu 500 – 2.000 de metri înainte.
Proiectul a fost adoptat cu 226 voturi “pentru”, 26 de voturi “împotrivă” şi 5 abţineri.
Potrivit modificărilor adoptate de comisiile parlamentare, “maşinile de poliţie cu radar sau poliţistul cu radar de tip pistol trebuie presemnalizaţi cu un panou afişat cu 500-2.000 de metri înainte pe sensul de mers, dar nu mai mult de 1.000 de metri în localitate şi 4.000 de metri în afara localităţilor faţă de radar”.
De asemenea, panoul care atenţionează existenţa unui radar se montează de către administratorul drumului, la solicitarea poliţistului.
Pe lângă faptul că maşinile de poliţie trebuie să fie inscripţionate cu însemnele Poliţiei Române, potrivit unei completări aduse amendamentului, acestea trebuie să fie poziţionate vizbil.
Tot comisiile au decis că dispozitivele radar de tip pistol nu pot fi folosite la mai mult de zece metri de maşina de poliţie.
Guvernul a anunţat că nu susţine această iniţiativă.
Proiectul de lege a fost iniţiat de către deputatul PNL Florin Roman, iar cu propuneri de modificări au contribuit şi parlamentari ai PSD şi UDMR.
Legea va ajunge, în continuare, pe masa preşedintelui Klaus Iohannis, pentru promulgare.
realitatea.net

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …