Friday , April 19 2024

Leonard Orban, fratele lui Ludovic, a fost eliberat din funcția de consilier prezidențial

Klaus Iohannis l-a eliberat, la cerere, din funcția de consilier prezidențial – Departamentul Afaceri Europene, pe Leonard Orban, fratele lui Ludovic Orban, începând cu 1 noiembrie, pentru a se pensiona. Totodată, șeful statului l-a decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marți, 26 octombrie 2021, decretul privind eliberarea la cerere din funcția de consilier prezidențial a domnului Leonard Orban, la data de 1 noiembrie 2021, în vederea pensionării.

De asemenea, în semn de înaltă apreciere pentru excepționala carieră profesională, pentru contribuţia avută la susținerea proiectului european al României şi pentru implicarea în modernizarea şi eficientizarea Administrației Prezidențiale, Președintele României a decis conferirea Ordinului Național «Steaua României» în grad de Cavaler domnului Leonard Orban”, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale.

În ianuarie 2007, Leonard Orban a devenit primul comisar român. Între ianuarie 2007 şi februarie 2010 a îndeplinit funcţia de membru al Comisiei Europene, responsabil pentru domeniul multilingvismului.În perioada 2010 – septembrie 2011, Leonard Orban a fost Consilier prezidenţial pentru Afaceri europene în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Între septembrie 2011 şi decembrie 2012, a fost ministrul Afacerilor europene, responsabil cu domeniul afacerilor europene şi al fondurilor europene. Este autor a numeroase articole şi studii publicate atât în presa românească, cât şi în cea internaţională, privind afacerile europene şi domeniul multilingvismului. În 2002 a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru contribuţia adusă la aderarea României la NATO.

Leonard Orban a fost numit Consilier Prezidențial la data de 14 ianuarie 2015, arată site-ul Președinției.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …