Friday , March 29 2024

Lege PSD care interzice timp de doi ani orice privatizare, votata in Parlament. Printre initiatori, Virginel Iordache

Camera Deputaților a votat miercuri un proiect de lege inițiat de Șerban Nicolae, Titus Corlățean și alți 12 parlamentari PSD, care interzice timp de doi ani orice vânzare de acțiuni sau privatizare totală a firmelor de stat și blochează și eventualele negocieri începute deja. Proiectul a trecut cu 199 de voturi pentru, 89 împotrivă și 3 abțineri, relateaza G4Media.

Proiectul a fost votat deja de Senat în 19 mai și acum a trecut și de Camera Deputaților, mergând la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Dacă va fi promulgat, proiectul va face imposibilă atragerea de capital privat la companiile de stat.

Parlamentarii PSD care au depus proiectului își justifică inițiativa legislativă printr-o presupusă nevoie de protejare a intereselor naționale în economie: “Pentru protejarea intereselor naționale în economie, se impune interdicția de a înstrăina orice participație a statului român astfel cum este deținută în prezent. În mod evident, efectele negative în paln economic determinate de starea de urgență și de criza Covid-19 se vor prelungi pe o perioadă mai lungă decât cea raportată strict la durata stării de urgență. De aceea, este necesra ca măsura interdicției să opereze pentru o perioadă mai lungă de timp”.

Conform G4Media, inițiatorii nu explică însă de ce privatizarea unor companii care înregistrează anual pierderi sau profituri foarte mici în comparație cu cifra de afaceri sau cota de piață ar însemna o afectarea a intereselor naționale.

Cine sunt inițiatorii: Florian Bodog (fost ministru al Sănătății, scăpat de colegi de un dosar penal de corupție), Șerban Nicolae (unul dintre artizanii atacurilor la justiție), Titus Corlățean (artizanul deschiderii Centrului Rus de Cultură de la București), Ştefan Radu Oprea (fost ministru al IMM-urilor), Florin Cârciumaru, Creţu Gabriela, Dan Carmen Daniela, Iordache Virginel, Iriza Scarlat, Mihu Ştefan, Pavel Marian, Preda Radu-Cosmin, Stocheci Cristina-Mariana și Şerban Valeca.

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …