Saturday , April 20 2024

Lege promulgată: Poliţiştii vor primi lunar 50% din salariu pentru chirie. Ei pot închiria pe o rază de 70 km în jurul localităţii unde lucrează

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru modificarea Statutului poliţistului, potrivit căreia poliţistul poate beneficia de compensaţie pentru chirie atunci când locuinţa închiriată se află în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea sau pe o rază de până la 70 km în jurul acesteia, anunță Agerpres.

„Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător are dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie de până la 50% din salariul lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii”, se arată în lege.

Potrivit actului normativ, contractul de închiriere pe baza căruia se acordă compensaţia lunară pentru chirie poate avea ca obiect o locuinţă din localitatea unde poliţistul a fost numit în prima funcţie ori mutat în interesul serviciului sau o locuinţă situată într-o localitate aflată la o distanţă de maximum 70 kilometri.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …