Thursday , April 25 2024

Kovesi si adjunctul sau vor fi audiati la CSM pe 21 martie

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi procurorul şef adjunct, Marius Iacob, vor fi audiaţi pe 21 martie în cadrul Secţiei pentru procurori a CSM în legătură cu raportul întocmit de Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea de către cei doi a unor abateri disciplinare.
kovesi

Pe ordinea de zi a şedinţei Secţiei pentru procurori a CSM din 21 martie se află sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la săvârşirea de către Laura Codruţa Kovesi a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99, lit.a), c) şi m) teza a doua din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
De asemenea, în cazul lui Marius Iacob, obiectul cauzei îl reprezintă abaterea disciplinară prevăzută de art. 99, lit.i) teza I din Legea nr.303/2004.
Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu după ce în presă au fost publicate înregistrări audio din cadrul unei şedinţe de lucru a DNA care au fost atribuite lui Kovesi.
Potrivit raportului întocmit de Inspecţia Judiciară, în cadrul şedinţei de lucru a DNA din 30 martie 2017, Kovesi a făcut afirmaţii “de natură a aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale şi prestigiului Justiţiei”.
De asemenea, Inspecţia Judiciară a analizat şi o sesizare trimisă de procurorii Doru Ţuluş, Mihaiela Moraru Iorga şi Nicolae Marin cu privire la un email trimis de Kovesi pe 20 iunie 2017 unui grup de procurori din DNA. (Agerpres)

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …