Wednesday , April 17 2024

Kovesi, cercetata disciplinar de Inspectia Judiciara

kovesi


Inspecția Judiciară cercetează disciplinar conducerea DNA. Se întâmplă în urma unei plângeri depuse de doi foști procurori ai direcției, Mihaiela Iorga și Doru Țuluș.

 
Plângerea celor doi procurori, revocați din DNA în această vară, vizează trei persoane din conducerea direcției: Laura Codruța Kovesi, procuror-șef DNA, adjunctul său, procurorul Marius Iacob, și procurorul care conduce secția I a DNA, Georghe Popovici.
Procurorii din Inspecția Judiciară au decis să înceapă cercetarea disciplinară după ce au făcut cercetări preliminare în privința acestei plângeri, depuse în vară.
După ce va fi încheiată cercetarea disciplinară, inspectorii vor decide dacă se impune sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii sau clasarea cercetărilor, dacă vor constata că nu există abateri disciplinare.
Cercetarea disciplinară este demarată în aceeași zi în care Kovesi a spus că șeful Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, a făcut parte din Loja Masonică, lucru pe care nu l-a trecut în declarația de interese, deși avea această obligație. Netejoru consideră, însă, că Laura Codruța Kovesi a încălcat „normele deontologice” referindu-se la cauza sa.
digi24.ro

Vezi si

Aproape 1.000 de cazuri de rujeolă în ultima săptămână în România și un deces

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că în perioada 1 ianuarie 2023 – …