Kovesi a scapat de controlul judiciar. Inalta Curte a ridicat toate interdictiile 

reportersite
03 aprilie 2019, 20:15

Inalta Curte a desfiintat in intregime controlul judiciar impus Laurei Codruta Kovesi de procurorul Adina Florea. Decizia este definitiva.

„Acum pot sa parasesc si tara. S-a revocat controlul judiciar, s-au revocat toate masurile. Mi s-a admis contestatia”, a declarat Laura Codruta Kovesi, imediat dupa pronuntare.

Decizia a fost data de judecatorul Francisca Vasile.

Laura Codruta Kovesi a explicat astazi ca la sedinta de judecata au participat doi procurori, unul de la Parchetul General si unul de la Sectia Speciala.

„Am dat o declaratie, am explicat motivele de nelegalitate pentru care eu am apreciat ca se impunea ca eu sa fac aceasta contestatie, am raspuns si la intrebari, avocatul meu a sustinut motivele, o sa vedem ce decide instanta. A participat si un procuror de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si un procuror de la Sectia speciala, dar ce s-a intamplat in sala de judecata eu nu va pot spune.

Am facut o contestatie in care am aratat ca masura nu a indeplinit conditiile cerute de lege si mi-am motivat contestatia in acest sens. Voi respecta decizia indiferent care va fi aceasta”, a declarat Laura Codruta Kovesi, la iesirea de la instanta.

In cadrul masurii de control judiciar impuse saptamana trecuta de la Adina Florea, Laura Codruta Kovesi trebuia sa respecte mai multe obligatii.

– „Sa se prezinte la organul de urmarire penala, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemata;

– Sa informeze de indata Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia pentru investigarea infractiunilor din Justitie cu privire la schimbarea locuintei;

– Sa se prezinte la D.G.P.M.B.- Politia de Sector, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemata;

– Sa nu paraseasca teritoriul Romaniei, decat cu incuviintarea prealabila a procurorului de caz;

– Sa nu desfasoare activitatea de procuror la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie Justitie, data fiind situatia de fapt care face obiectul urmaririi penale si functia in exercitarea careia a comis faptele penale;

– Sa nu detina, sa nu foloseasca, sa nu poarte arme, sa nu ia legatura cu mai multe persoane si martori;

– Sa nu intre in legatura cu mass-media cu privire la faptele pentru care se efectueaza urmarirea penala in cauza”.

ziare.com