Thursday , March 28 2024

Klaus Iohannis: Toate partidele susțin simplificarea procedurii de reținere a parlamentarilor

iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat într-o declarație de presă, la Palatul Cotroceni, că în urma consultărilor cu partidele parlamentare, toate formațiunile au fost de acord cu simplificarea procedurilor de reținere sau încuviintare a începerii a urmăririi penale. Totodată, șeful statului a mai precizat că a constatat că raportul MCV privind progresele realizate de România este preponderent pozitiv:
Dupa cum știți reforma instituțiilor politice este o prioritate a mandatului meu. Am în vedere 3 direcții:
1. Participarea, încurajarea romanilor să participe la viața politică, printr-o alta legislație a partidelor politice.
2. Integritatea care presupune transparență și corectitudine în funcționarea instituțiilor, a partidelor și a campaniilor electorale. Daca vrem ca oamenii să aiba încredere în noi, trebuie ca noi, clasă politică, sa fim transparenți.
3. Durabilitate, cred că putem să venim cu un pachet de legi care să țina mai mult decat un ciclu electoral. Acesta este cadrul în care am supus partidelor spre discuții ca subiecte concrete soluții pentru a ne asigura ca românii din străinănatate au condițiile normale de vot, legislația partidelor politice precum și cea privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale. Am ascutat opinia partidelor privind nefericita OUG 55 privind migrația aleșilor locali. Sigur, aici nu va fi vorba doar de proceduri ci și de o conduită responsabilă a partidelor și a politicienilor.
În fine, în urma discutiilor au rezultat mai multe concluzii comune, ceea ce ne arată ca suntem pe drumul cel bun.Toate partidele și-au arătat disponibilitatea de a susține simplificarea cererilor de încuviintare a începerii a urmăririi penale față de parlamentari pentru ca instituțiile sa își poată face treaba.
În al doilea rand, am propus un calendar concret.
Până la finele primei sesiuni parlamentare, am convenit să avem un proiect pentru a asigura votul românilor din dispora, dar şi a procesului elctoral pentru alegerile locale. A finaliza la timp acest raport, este un angajament pe care partidele îl fac în raport cu electoratul, nu în raport cu mine.
O a doua tema este raportul MCV.
În primul rând, trebuie să constatăm că raportul privind progresele realizate de România este preponderent pozitiv. Una dintre concluziile cele mai importante: obiectivele majore ale reformei Justiţiei este asumată în mare măsură. Următorul pas este ca ele să fie confirmate şi întărite pe termen lung. Am luat notă de observaţiile critice formulate de către CE. Voinţa politică trebuie probată prin fapte, în raport cu angajamentele. Este încurajator că partidele politce şi-au exprimat acordul pentru simplificarea procedurilor pentru încuviinţarea reţinerii sau arestării preventive a parlamentarilor. Vreau să reafirm că garantarea statului de drept, a independenţie justiţiei reprezintă priorităţi majore ale mandatului meu. Vă mulțumesc.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a consultat, pentru a doua oară de când a preluat mandatul de şef al statului, cu partidele reprezentate în Parlament. Discuţiile s-au concentrat pe priorităţile legislative ale următoarei sesiuni parlamentare.
Pe agendă s-au aflat şi organizarea votului în străinatate, dar şi accelerarea procedurilor privind ridicarea imunităţii parlamentare.
 

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …