Saturday , April 20 2024

Klaus Iohannis convoacă Parlamentul în sesiune extraordinară pentru alegerea primarilor în două tururi

Președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului scrisorile prin care solicită convocarea celor două Camere în sesiune extraordinară, pentru a lua act de angajarea răspunderii pentru proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi.

„Am trimis scrisorile de convocare a Parlamentului în sesiune extraordinară, pentru angajarea guvernului pentru alegerea primarilor în două tururi. Sesiunea urmează a avea loc săptămâna viitoare în perioada 27-31 ianuarie”, a spus Iohannis într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni.

Întrebat despre o eventuală demisie a premierului Ludovic Orban, președintele Iohannis a spus: „Nu exclud din start niciun scenariu”.

Conform lui Klaus Iohannis, șansele ajungerii la alegeri anticipate sunt de „50 la 50”.

„M-am exprimat pentru alegeri anticipate, la fel și PNL-ul. Care vor fi pașii, veți afla atunci. Deocamdată, nu suntem în această situație”, a spus șeful statului referindu-se la eventualitatea în care liberalii vor fi puși în situația să voteze împotriva propriului guvern pentru a forța anticipatele.

De asemenea, șeful statului a spus că nu e de acord cu o eventuală candidatură a lui Ludovic Orban la Primăria Capitalei.

„Nu cred că ar fi bine să candideze Ludovic Orban la Primăria Capitalei. Ludovic Orban e foarte potrivit pentru poziția de prim-ministru și îmi doresc să rămână pe poziția de prim-ministru”, a declarat președintele României.

După ce va fi convocat Parlamentul în sesiune extraordinară urmează să fie stabilit calendarul angajării răspunderii. Ulterior, partidele care nu sunt de acord cu modificarea legislației electorale pot depune o moțiune de cenzură.

digi24.ro

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …