Friday , March 29 2024

Klaus Iohannis a depus juramantul in Parlament si a preluat mandatul de la Basescu

presedinti

Klaus Iohannis a depus jurământul de învestitură în funcţia de preşedinte al României, în şedinţa solemnă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor. Noul președinte al României a declarat, în discursul rostit în faţa Parlamentului, că este  recunoscător şi onorat de încrederea pe care cetăţenii i-au acordat-o alegându-l preşedinte şi a asigurat că va fi preşedintele tuturor românilor. Dupa incheierea ceremoniei, noul presedinte a plecat spre Cotroceni, unde a salutat garda de onoare, apoi s-a intalnit cu presedintele Basescu.
Acesta i-a inmanat presedintelui Iohannis Colanul, apoi cei doi si-au salutat echipele prezidentiale si au facut fotografii.
base-steagTraian si Maria Basescu au parasit Palatul Cotroceni. La trecerea in revista a garzii de onoare, Traian Basescu s-a oprit si a sarutat drapelul Romaniei. Inainte de a iesi pe poarta palatului, fostul presedinte a salutat multimea prezenta.
Primul discurs al lui Klaus Iohannis în calitate de Președinte al României: „România nu poate rămâne țara așteptărilor mari și rezultatelor mici (…) Să ne apucăm de treabă!”
“Stau aici, în fața dumneavoastră, conștient de miza acestui moment (…) Sunt profund mișcat de dragostea de țară care a stat în spatele particiării la vot. Vă mulțumesc vouă, tutoror concetățenilor, pentru că ați arătat lumii întregi adevărata față a României.
Se vorbește în aceste zile despre așteptări mari, speranțe pe care românii le pun în viitor (…) După valul de entuziasm încep să își facă loc îndoielile, “dar dacă așteptările mari duc la dezamăgiri”. Eu le spun tuturor că așteptările mari pot duce la realizări mari.
Momentul în care clasa politică se ridică la nivelul așteptărilor nu poate întârzia mult. Nu frica de dezamăgire trebuie să îi ridice pe oamenii politici, pentru că așteptările oamenilor vor da naștere la o altfel de clasă politică.
Vreau o Românie în care calmul, aprecierea valorii să devină reperele normalității. România nu are voie să rămână țara proiectele începute și niciodată terminate. România nu poate să rămână țara așteptărilor mari și rezultatelor mici.
Trebuie să ne apucăm de treabă! Lucrurile nu se vor întâmpla peste noapte și nici de la sine. Teama de schimbare și teama de nou, care sunt mai profunde în interiorul sistemului, nu trebuie neglijate.”

Vezi si

Ministerul Apărării confirmă că o „posibilă dronă” a căzut pe Insula Mare a Brăilei. Pe teren s-a format un crater de 4 metri

Ministerul Apărării Naționale a confirmat, vineri, că în seara zilei precedente în Insula Mare a …