Saturday , April 20 2024

Justiția din România investighează posibile crime de război comise de ruși împotriva cetățenilor români din Ucraina

Parchetul General s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de infracțiuni contra umanității și a deschis un dosar privind invazia rusă în Ucraina și impactul asupra ucrainenilor care dețin și cetățenia română, potrivit unui comunicat al Parchetului General.

Secția Parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a declanșat ancheta ca urmare a invaziei Ucrainei de către Federația Rusă, în 24 februarie.

Potrivit informațiilor publice existente, atacul militar este generalizat și sistematic, fiind îndreptat atât împotriva unor obiective militare, cât și împotriva unor obiective civile, rezultând date că au fost bombardate școli, spitale, complexe comerciale, fiind afectată în mod direct populația civilă din Ucraina, se arată în comunicatul Parchetului.

Consecințele atacului sunt deosebit de grave, în rândurile populației civile survenind un număr mare de decese, inclusiv copii, precum și răniri de persoane. În același timp, ca urmare a traumei psihice provocate de atacul militar al Federației Ruse, milioane de civili au părăsit teritoriul Ucrainei, având în prezent statutul de persoane refugiate, inclusiv pe teritoriul României. Conform art. 10 C.p.p., legea penală română se aplică și infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean străin contra unui cetățean român, se explică în comunicat.

Jurisdicția se exercită de organele de urmărire penală române și pe baza principiului universalității. Cercetările au în vedere și deținerea de către cetățeni ucraineni a cetățeniei române, precizează PÎCCJ.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …

One comment

  1. Justitia Romana are eSperienta la investigatii.
    Au investigat si inca mai lucreaza la dosarele revolutiei, la cele ale mineriadelor, privatizarea flotei…
    Pe.rusi ii termina de investigation sigur pana in 2300.
    Ce sa spun si eu. Multe succesuri.