Wednesday , April 24 2024

Jandarmeria a făcut plângere penal si acuză o lovitură de stat in cazul protestelor din 10 august

Jandarmeria acuză o lovitură de stat la protestele din 10 august și a făcut o sesizare la DIICOT în acest sens. Cere procurorilor să facă verificări.

Jandarmeria invocă un articol (2/397) din Codul penal care pedepsește drastic „schimbarea ordinii constituționale, care pune în pericol securitatea națională”. Cu alte cuvinte, Jandarmeria acuză oficial o tentativă de lovitură de stat, adică exact ceea ce susțin și liderii PSD în ultima perioadă.
Art. 397 – Acţiuni împotriva ordinii constituţionale – stipulează la alin. (2): Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Pedepsele prevăzute de acest articol sunt cuprinse între 10 și 20 de ani închisoare.
DIICOT a înregistrat sesizarea primită marți din partea Jandarmeriei, există așadar un dosar penal. Până la acest moment, însă, nu s-a început urmărirea penală cu privire la fapta denunțată de Jandarmerie.
Despre sesizarea respectivă a vorbit și ministrul de interne, Carmen Dan, marți, în Camera Deputaților, cu ocazia citirii moțiunii simple care o vizează. Ministrul nu a menționat cine anume a făcut sesizarea către DIICOT.
„Am putut vedea cu toţii şi am urmărit şi eu aseară nişte filmuleţe. Cred că sunt aspecte care reies şi din acele înregistrări şi cred eu că instituţiile statului se pot apleca şi pentru a verifica şi aceste situaţii. În plus, am depus la DIICOT o acţiune prin care expunem toată înlănţuirea de evenimente şi fapte, particularităţile acestei acţiuni de protest şi am adresat Parchetului solicitarea să facă toate verificările necesare, noi fiind la dispoziţia organelor judiciare cu orice alte probe sau înscrisuri pe care le consideră necesare”, a declarat ministrul, după ce a participat la dezbaterea moţiunii simple depuse împotriva sa de PNL.
Jandarmeria acuză o tentativă de răsturnare a ordinii constituționale prin fapte de violență. Plângerea vine la o lună de la violențele înregistrate la protestul diasporei din 10 august și cel mai probabil este însoțită și de o serie de indicii descoperite de jandarmi, care au analizat în această perioadă imaginile surprinse și datele obținute în legătură cu manifestația din Piața Victoriei. Totodată, plângerea vine după ce la nivel politic s-a vorbit despre o astfel de lovitură de stat. Au făcut declarații în acest sens atât Carmen Dan, cât și Liviu Dragnea.
digi24.ro

Vezi si

Noi medicamente intră pe lista celor gratuite şi compensate de la 1 mai

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr …