Saturday , April 20 2024

Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare

Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a fost condamnat definitiv, vineri, la 6 ani și 8 luni de închisoare. El este acuzat că ar fi luat bani pentru a interveni în 2013 la conducerea ANI pentru a îndeparta din funcție un rival politic.

„Aplică inculpatului Arsene Ionel pedeapsa principală cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 6 ani şi 8 luni închisoare pe care o va executa inculpatul”, potrivit minutei Curții de Apel Brașov.

De asemenea, lui Arsene îi sunt interzise o serie de drepturi, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România.

„În baza art. 112 litera a Codul penal şi art. 291 alineat 2 Cod penal dispune confiscarea de la inculpatul Arsene Ionel a sumelor de 80.000 Euro şi 80.000 lei”, au mai decis judecătorii.

Arsene este acuzat că, în 2013, ar fi primit o sută de mii de euro de la Gheorghe Ştefan pentru a interveni pe lângă şeful ANI de la acel moment, Horia Georgescu, astfel încât Culiţă Tărâţă, în acea perioadă preşedinte al CJ Neamţ, să fie declarat incompatibil. (Mediafax)

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …

One comment

  1. Urmeaza flutur ?