Friday , December 2 2022

Ion Iliescu, audiat la Parchet în dosarul Mineriadei. A luat act că este inculpat

ilici

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost chemat de procurori pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei.
Ion Iliescu a refuzat să facă vreo declaraţie la ieşirea de la Parchetul General. Avocatul fostului preşedinte a precizat că a fost pusă în mişcare urmărirea penală, iar Ion Iliescu a luat act că este inculpat în acest dosar.
Fostul preşedinte Ion Iliescu a venit, luni, la Parchetul instanţei supreme, fiind citat pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care a fost pus sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii, alături de mai multe persoane, printre care Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu şi Miron Cozma.
Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriadei, declara la sfârşitul anului trecut că nu are nimic să îşi reproşeze din acea perioadă. Ba mai mult, acesta a spus că oamenii sunt liberi să cerceteze ce s-a petrecut atunci şi că el este deschis la dialog.
“Nu este prima dată când se agită chestiile astea. Ce dovezi? Dar care este problema? E o chestiune care s-a petrecut în 1990, am trecut peste ea, am avut alternative la guvernarea ţării. Vor oamenii să…, probabil au primit ceva solicitări să cerceteze. Să cerceteze, care este problema? Voi fi chemat, voi dialoga, voi răspunde, care este problema? Nu este nicio problemă. Eu ştiu care este raţiunea redeschiderii discuţiei, că este o treabă care s-a petrecut acum douăzeci şi şapte de ani, dar mă rog. Probabil au primit sesizări, oamenii sunt datori să cerceteze, să ducă lucrurile până la capăt”, a decarat Ion Iliescu.
Procurorii militari au decis în decembrie să înceapă urmărirea penală pe numele lui Ion Iliescu, dar şi a altor 13 factori de decizie din acele vremuri. Fostul preşedinte este acuzat de infracţiuni contra umanităţii. 4 oameni au murit şi 1200 au fost răniţi în evenimentele din iunie 1990.
Tot în dosarul Mineriadei au mai fost puşi sub inculpare si fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu.
Faptele au fost anchetate din 1997 de procurori militari şi civili, în mai multe dosare în care au fost audiaţi sute de martori şi alte câteva zeci de persoane au fost puse sub învinuire, fără însă ca persoane care au fost în atenţia anchetatorilor să fie puse sub acuzare pentru cei patru morţi şi peste 1.200 de oameni bătuţi şi reţinuţi atunci ilegal.
romaniatv.net

Vezi si

Recordul de căldură în România, în decembrie: 23,4 grade Celsius

În decembrie se pot înregistra temperaturi neobişnuite, de 15 – 20 de grade Celsius, spun …