Thursday , April 18 2024

Iohannis, reactie neobisnuit de dura fata de “asa-zisul acord” MAI – Biserica: Voi cere premierului și ministrului să revină asupra acordului. Stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări

Președintele Klaus Iohannis a criticat miercuri acordul încheiat între Ministrul de Interne și Biserica Ortodoxă privind relaxarea izolării de Paște și a precizat că le va cere premierului și ministrului Vela să revină asupra acestuia.

”Dragi români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care îl spun medicii, experții, OMS: Stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări”, a subliniat șeful statului.

Principalele declarații ale președintelui:

Azi suntem în prima zi din starea de urgență prelungită și din păcate nu avem niciun motiv de relaxare
Avem peste 7.200 de persoane infectate, avem de ieri până azi 20 de morți, avem peste 40 de persoane în plus infectate cu coronavirus. Deci nici vorbă de relaxare
Și ca să fie foarte foarte clar ce am spus ieri și poate încă nu a ajuns foarte limpede la toată lumea: cuvântul de ordine e Stați acasă
E regretabil să observăm că de multe ori cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații
Așa se pare că se întâmplă cu un așa zis acord între MAI și Biserica Ortodoxă
Probabil intențiile sunt foarte bune,d ar nu s-a înțeles foarte bine ce se dorește
Mulți români au înțeles că e cazul să ne relaxăm
Dar nu e cazul să ne relaxăm
În câteva minute voi începe o ședință în care voi cere premierului și ministrului să revină asupra acestui acord, să găsească o formulă care se încadrează formulei Stați acasă și care respectă toate ordonanțele militare
Dragi români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care îl spun medicii, experții, OMS: Stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări.

Vezi si

Două grupuri de români, blocate pe aeroportul din Dubai după ploile devastatoare din Emirate

Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe …