Tuesday , April 30 2024

Iohannis merge la Londra la recepția și ceremonia de încoronare a Regelui Charles

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, vineri şi sâmbătă, la Londra, la festivităţile prilejuite de încoronarea Regelui Charles al III-lea şi a Reginei Camilla.

Vineri, şeful statului va participa la recepţia oferită de Regele Charles al III-lea şefilor de delegaţii la Palatul Buckingham.

Sâmbătă, preşedintele va participa la ceremonia încoronării care va avea loc la Westminster Abbey.

La festivități mai sunt invitați din România Principesa Margareta, Custodele Coroanei, și Principele Radu Duda.

Potrivit AFP, un număr de 2.000 de invitaţi vor asista la încoronarea Regelui Charles al III-lea, mult mai puţini decât cei 8.000 prezenţi la încoronarea Reginei Elisabeta a II-a în 1953.

foto: presidency.ro

Vezi si

Codul silvic, adoptat de Senat

Senatul a adoptat, luni, cu numeroase amendamente, proiectul de lege privind Codul silvic, iniţiat de …