Thursday , April 18 2024

Iohannis: Exista persoane care se victimizeaza si inventeaza concepte ca "statul paralel"

iohannis

“E o glumă destul de proastă povestea cu statul paralel”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
„Sper să înţeleagă şi românii că nu există niciun stat paralel, dar există câteva persoane care vor să acapareze toată puterea şi pentru a face asta se victimizează şi inventează astfel de concepte.
E un concept din ţări cu sisteme relativ nedemocratice. Există însă diferiţi centri care promovează concepte politice diferite şi, dacă stăm să judecăm bine, atunci avem forţe politice care sunt la putere şi forţe politice care sunt în opoziţie. E clar că sunt diferenţe majore de abordare între acestea, dar nu înseamnă că avem de-a face cu un stat paralel.
E în regulă să existe diferite opinii politice.
Este greşit ca în conducerea statului să ajungă oameni cu probleme penale, acesta e rezultatul, atunci apar astfel de situaţii de tip circ, când oameni în toată firea vin şi statuează prostii de tipul statului paralel, se victimizează, când scopul e doar acela de a-şi proteja propria persoană”, a spus preşedintele a spus Iohannis, la dezbaterea “Orașele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor smart pentru Ploiești”, organizată la Universitatea de Petrol și Gaze, întrebat cu privire la legislația privind zonele metropolitane..
Klaus Iohannis a subliniat că nu se teme de o eventuală suspendare din funcţie, aşa cum „nu s-a temut niciodată”:
„Nu e niciun temei, nu cred că românii îşi doresc aşa ceva”.
digi24.ro

Vezi si

Rafila: Respectarea programului de lucru în spitale, în criteriile de performanță a managerilor

Modul în care este respectat programul de lucru în spitale va fi introdus în criteriile …