Friday , February 3 2023

Iohannis, despre Codul Fiscal: România are nevoie de relaxare fiscală, dar contează maniera în care se realizează

România nu-şi mai permite politici care să genereze prosperitate doar pe termen scurt, iar dezvoltarea economică se obţine prin politici bine gândite, care depăşesc interesele politice, se arată în mesajul preşedintelui Iohannis, transmis Conferinței Știintifice a Economiștilor din Mediul Academic.
iohannis

În mesajul transmis miercuri Conferinței Știintifice Anuale a Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate, preşedintele Klaus Iohannis reia argumentele pentru care a cerut Parlamentului reexaminarea Codului fiscal, precizând că etapa tranziţiei s-a încheiat, România are nevoie de consolidarea economiei de piaţă şi de o abordare responsabilă şi prudentă.
“Recent, am solicitat Parlamentului reexaminarea Codului fiscal. Am făcut acest lucru cu motivația prudenței și responsabilității în plan fiscal-bugetar. România are nevoie de relaxare fiscală, însă contează foarte mult maniera în care se realizează aceasta. Pentru consolidarea performanțelor recente, politicile fiscal-bugetare trebuie să fie sustenabile. Dezvoltarea reală, calitativă, se obține prin politici economice bine gândite, care depășesc interesele politice și rezolvă problemele profunde ale economiei noastre”, a explicat preşedintele în mesajul său, adresat de consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.
Iohannis a amintit perioada de după 1989, numind-o „istorie nefastă pentru economia, cultura şi societatea noastră”, subliniind că socialismul a demonstrat „cât de dramatic putem rămâne în urmă atunci când ne conducem după idei eronate, după idei economice și sociale aflate în contradicție cu însăși natura umană” şi că tranziţia economică pentru România s-a încheiat.
“După 25 de ani de reforme, am putea spune că tranziția economică a fost, în cele din urmă, încheiată. Am lăsat în urmă un sistem plin de defecte, care ne-a oferit însă o lecție esențială: viziunea economică este decisivă pentru bunul mers al societății”, a mai arătat şeful statului.
“România are nevoie de o abordare echilibrată și responsabilă, una care să corecteze erorile trecutului, în favoarea unor beneficii sustenabile. Nu ne mai putem permite politici care să genereze prosperitate doar pe termen scurt, fără să consolidăm bazele reale ale progresului economic: proprietatea privată și piața concurențială, acumularea de capital și stimularea investițiilor, inovarea și antreprenoriatul, libertatea economică și competitivitatea. Acestea sunt sursele prosperității generale, a creării de locuri de muncă productive și bine plătite”, a mai spus Klaus Iohannis.
De asemenea, preşedintele a invocat importanţa educaţiei, considerând că schimbarea profundă înseamnă educaţie, care este „ingredientul cu adevărat indispensabil pentru dezvoltarea oricărei societăți”.
Parlamentul urmează să se reunească în sesiune extraordinară, în perioada 24-26 august, pentru a discuta solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Codului Fiscal.

Vezi si

PNL vrea comasarea alegerilor: 2024 nu poate fi un an total ratat. PSD nu pare a fi de acord

PNL vrea comasarea alegerilor de anul viitor. Sunt mai multe scenarii, care vor fi discutate …

One comment

  1. bine ca traieste el in super lux si lasa padurile si celelalte bogatii ale tarii la discretia austriecilor, oare daca s-ar mai mari redeventele nu ar fi bani si pentru prostime sa ia un salariu cat de cat decent…..ei au 20.000 salariu si prostimea 1000 – 1500 majoritatea….sa-l vad si pe el cu salariu de 1000 lei ce ar face si de unde si-ar mai cumpara sapte case…….si ar trai dna in lux super…