Friday , April 26 2024

Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat pe 2020

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2020 și decretul pentru promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020.

Guvernul și-a asumat, pe 23 decembrie, în Parlament, răspunderea pe Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale pentru 2020. Proiectul a suferit mai multe modificări după ce Guvernul a acceptat o parte dintre amendamentele USR și ALDE, printre care amânarea cu un an a pensiilor speciale pentru primari.

În privinţa Legii bugetului de stat, premierul Orban a precizat că au fost acceptate mai multe amendamente pentru suplimentarea sumelor destinate infrastructurii, dar şi pentru mediu.

“Avem amendamente pentru obiective din domeniul mediului prezentate de USR pentru operaţionalizarea sumalului masei lemnoase. Avem de asemenea alocări pentru sistemele mobile de măsurare a calităţii aerului şi pentru alte obiective importante din domeniul mediului. Sigur, că mi-ar fi foarte greu să trec în revistă toate amendamentele formulate. Există fără discuţie posibilitatea ca unele amendamente cu efecte benefice să nu le fi putut accepta. Credeţi-mă, este vital pentru România să dea un semanl ferm că porneşte lupta cu dezechilibrele economice, readuce bugetul de stat şi în general indicatorii macro-economci spre echilibru”, a afirmat premierul Ludovic Orban, luni, în faţa plenului reunit al Parlamentului.

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …