Saturday , April 20 2024

Iohannis a început consultările pentru desemnarea premierului. Dragnea, din nou la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, miercuri, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea noului premier, şeful statului spunând că doreşte o procedură rapidă pentru instalarea unui nou guvern, după demisia premierului Mihai Tudose, căruia PSD i-a retras sprijinul politic. Coaliţia PSD-ALDE va merge la consultări cu propunerea de desemnare a europarlamentarului Viorica Dăncilă pentru funcţia de prim-ministru, în timp ce PNL şi USR au anunţat că îi vor cere şefului statului găsirea unei formule pentru a duce PSD în opiziţie sau declanşarea alegerilor anticipate.
iohannis-dragnea-tariceanu

Delegația PSD-ALDE, formată din Liviu Dragnea, Marian Neacșu, Paul Stănescu, Daniel Chițoiu și Grațiela Gavrilescu, a ajuns la Cotroceni, anunta Digi 24.
Consultările de la Palatul Cotroceni au început la ora 12.00, prima întâlnire a preşedintelui Iohannis fiind cu coaliţia PSD-ALDE. De la ora 13.00, preşedintele se va întâlni cu delegaţia PNL, iar de la ora 14.00 cu aceea a USR. La ora 14.30, este aşteptată la Cotroceni delegaţia PMP, iar de la 15.00 cea a UDMR. Grupul minorităţilor naţionale va încheia runda de consultări, întâlnirea fiind programată de la ora 15.30.
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut marţi o scurtă declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, în care a anunţat că l-a desemnat pe Mihai Fifor ca premier interimar şi că a convocat pentru miercuri la consultări partidele parlamentare întrucât doreşte o procedură rapidă pentru instalarea unui nou guvern.
„Această situaţie în care s-a ajuns mă nemulţumeşte profund şi mă îngrijorează. Iată că la un an de la alegeri, avem deja două guverne PSD eşuate. Acum, evident că este nevoie de un guvern pentru a scurta cât se poate de mult situaţia de incertitudine. Eu vreau să avem o procedură rapidă, care va duce la stabilirea unui nou guvern, fiindcă această nesiguranţă politică nu trebuie să degenereze în instabilitate politică şi, mult mai important, vreau să previn posibile urmări economice negative ale acestei crize generate iarăşi în interiorul PSD”, a declarat Klaus Iohannis.
Meleşcanu a anunţat marţi seară, după întâlnirea coaliţiei de guvernare, la care Tăriceanu nu a luat parte, fiind plecat, că ALDE îşi „însuşeşte” propunerea PSD. Meleşcanu a mai spus că Viorica Dăncilă este „o persoană non-conflictuală, care a înţeles foarte bine şi şi-a asumat programul de guvernare, continuarea lui şi realizarea cât mai rapidă a tuturor măsurilor pe care le conţine”.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că liberalii merg la consultările de la Cotroceni cu solicitarea de declanşare a alegerilor parlamentare anticipate, iar PNL este pregătit să îşi asume guvernarea.
„Obiectivul nostru este ca PSD să nu mai fie la guvernare. Am hotărât să nu participăm la nicio formulă de guvernare cu PSD. De asemenea, am hotărât să votăm împotriva oricărui guvern care conţine în structura guvernamentală PSD. Am decis ca mandatul delegaţiei să fie solicitarea de alegeri anticipate, în măsura în care este posibil constituţional. PNL este pregătit să-şi asume răspunderea guvernării prin câştigarea alegerilor anticipate”, a afirmat Ludovic Orban. Liberalii au mai hotărât ca, în cazul în care nu se va lua o decizie favorabilă demarării procedurilor de convocare a anticipatelor, PNL să nu refuze, în cazul în care i se solicită, răspunderea de a forma o majoritate parlamentară care să sprijine un guvern fără PSD.
Trecerea PSD în opoziţie sau declanşarea anticipatelor este susţinută şi de USR. Dan Barna a declarat, marţi, că orice variantă pe care o găseşte preşedintele Klaus Iohannis pentru a duce PSD în opoziţie va fi susţinută de USR, inclusiv cu membri într-un guvern.
„Orice variantă pe care preşedintele Iohannis o va găsi pentru a duce PSD în opoziţie va fi susţinută de USR, inclusiv cu membri într-un guvern. Dacă va apărea varianta unui premier pe partea dreaptă, o vom susţine. Dacă ne va cere să facem o propunere de premier, o vom face”, a subliniat liderul USR. El a spus că „varianta cea mai decentă este cea a alegerilor anticipate, dar este foarte dificilă”.
La rândul său, preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a afirmat că PMP va merge la consultările de la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru.
„Credem că preşedintele va trebui să analizeze cu multă luciditate cui îi mai încredinţează mandatul de premier al Guvernului României şi nu ar trebui să se teamă de declaraţiile bolnăvicioase ale liderilor PSD care deja au trecut la ameninţări”, a spus Tomac.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …