Tuesday , April 16 2024

Inspecția Judiciară verifică toate dosarele de mare corupție

Inspecţia Judiciară verifică toate dosarele de mare corupţie de la Curtea Supremă şi de la restul instanţelor din ţară. Şi este vorba nu numai de cauze aflate încă în proces, ci şi despre dosare în care s-au pronunţat deja sentinţe, dar încă nu au fost motivate.
dosare

Este pentru prima dată când are loc un astfel de control. El va fi făcut de Inspecția Judiciară în două etape. O etapă vizează dosarele din prima jumătate a anului, iar a doua etapă va fi desfășurată la finalul anului, urmând a fi centralizată situația dosarelor de mare corupție la nivel național.
Raportul final va fi trimis Consiliului Superior al Magistraturii în primăvara anului viitor.
 

Vezi si

Aproape 1.000 de cazuri de rujeolă în ultima săptămână în România și un deces

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că în perioada 1 ianuarie 2023 – …